3.7 C
Baia Mare
11 februarie, 2026

Diana Iluț a fost numită manager de destinație al OMD Maramureș

Băimăreanca Diana Iluț a fost numită manager de destinație al Organizației de Management a Destinației Maramureș (OMD), începând cu data de 9 februarie. Numirea aduce în echipa OMD o experiență solidă în domeniul turismului și al administrației publice și marchează începutul unei noi etape pentru organizație, axată pe profesionalism, transparență și dezvoltarea sustenabilă a turismului în Maramureș.

Diana Iluț este o prezență apreciată și respectată în mediile locale, fiind cunoscută atât pentru profesionalismul și rezultatele obținute ca operator important de turism în Maramureș, cât și pentru competențele sale din zona antreprenorială și asociativă.

„Diana este un profesionist recunoscut în domeniu, cu o experiență importantă atât în mediul antreprenorial, cât și în zona de strategie și politici publice. A condus AIM Maramureș, este vicepreședinte al Consiliului de Strategie și Coordonare Economică de pe lângă Consiliul Județean și vicepreședinte ANAT, lucrând direct cu operatori din turism din întreaga țară.

De asemenea, a făcut parte din echipa Ministerului Economiei, Antreprenoriatului, Digitalizării și Turismului, unde a contribuit la proiecte cu impact național. Este un om care cunoaște foarte bine realitatea din teren, dar și mecanismele administrative necesare pentru a construi un turism coerent și sustenabil.

În același timp, OMD Maramureș intră într-o etapă nouă. Această organizație nu mai poate și nu mai trebuie să fie politizată. Rolul ei este să construiască strategie, coerență și continuitate, nu să servească interese de moment. OMD trebuie să însemne profesionalism, transparență și colaborare reală cu mediul privat și comunitățile locale, prin proiecte care cresc calitatea turismului și aduc rezultate vizibile pe termen lung.

Am încredere în Diana și în echipa OMD și sunt convins că, prin muncă serioasă și viziune, Maramureșul poate deveni o destinație turistică mai bine administrată, mai respectată și mai competitivă”, a transmisGabriel Valer Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș.

Mult succes, Diana Iluț, în noul rol și mult spor echipei OMD Maramureș în construirea unei strategii turistice durabile pentru județ!

Citește și

Sursa: https://www.directmm.ro/comunitate/diana-ilut-a-fost-numita-manager-de-destinatie-al-omd-maramures/

Ultimă oră

Același autor