Ziua Mondială a bolnavului și Ziua Europeană a numărului unic de urgență 112 sunt sărbătorite anual pe 11 februarie.Ziua Mondială a Bolnavului a fost instituită în 1992 de Papa Ioan Paul al II-lea și este pusă sub ocrotirea Maicii Domnului. Evenimentul este marcat anual pe 11 februarie, coincizând cu sărbătoarea liturgică a Sfintei Fecioare Maria de la Lourdes. Cu acest prilej, în spitale, cămine de bătrâni sau la domiciliul persoanelor suferinde (bolnavi, persoane cu dizabilități, imobilizați) pot fi organizate manifestări spirituale și acțiuni de caritate.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel subliniază, în mesajele sale dedicate acestei zile, că „Ziua Mondială a Bolnavului reprezintă pentru toți un moment de reflecție profundă asupra sănătății, bolii, suferinței și vindecării. Pentru clerul și credincioșii Bisericii noastre, ea înseamnă o chemare la solidaritate duhovnicească și socială cu cei aflați în suferință, prin rugăciune și fapte de milostenie trupească și sufletească”.
„Să nu uităm că sănătatea este un dar prețios de la Dumnezeu, pe care trebuie să-l ocrotim, să-l îngrijim și să-l sfințim. Dacă l-am pierdut, să-l cerem înapoi cu multă credință și nădejde, rugându-ne lui Dumnezeu, Maicii Domnului și Sfinților doctori fără de arginți, pentru vindecarea sufletului de păcate și a trupului de boli, spre slava Preasfintei Treimi și mântuirea noastră”.
În aceeași dată, 11 februarie, este marcată la nivel european Ziua Numărului Unic de Urgență 112, instituită în 2009 pentru a crește gradul de conștientizare privind utilizarea corectă și responsabilă a acestui serviciu (conform EENA – Asociația Europeană a Numărului de Urgență).
EENA, organizație neguvernamentală cu sediul la Bruxelles, lucrează permanent la îmbunătățirea siguranței și securității cetățenilor prin dezvoltarea și modernizarea serviciului 112.
Numărul 112 este gratuit, disponibil non-stop prin telefon fix sau mobil, în întreaga Uniune Europeană și în multe alte țări: Albania, Georgia, Republica Moldova, Islanda, Macedonia de Nord, Muntenegru, Liechtenstein, Norvegia, Serbia, Elveția, Turcia și Marea Britanie. În România, Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență – 112 – funcționează la nivel național din anul 2005
.Cu ocazia acestei zile, Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) invită instituțiile publice și companiile private din țară să se alăture campaniei de conștientizare prin iluminarea în roșu a sediilor și prin promovarea apelării responsabile a numărului 112 – un gest simplu, dar care salvează vieți atunci când este folosit corect.