Municipiul Baia Mare i-a acordat titlul de Ambasador onorific profesorului universitar doctor Jeong O Park, în semn de recunoaștere pentru contribuția constantă adusă promovării orașului și a României în mediile academice și culturale din Coreea de Sud.
Primarul municipiului Baia Mare, Doru Dăncuș, a subliniat faptul că profesorul Park este o personalitate bine cunoscută în mediul universitar local, apreciată atât de studenții beneficiari ai burselor inițiate de acesta, cât și de cadrele didactice cu care a colaborat de-a lungul anilor. Edilul a evidențiat că implicarea profesorului sud-coreean a depășit cadrul unor simple vizite academice, acesta promovând în mod constant Baia Mare și România, fără a avea vreo obligație formală în acest sens.
„Profesorul Jeong O Park a ales, din proprie inițiativă, să iubească România, să vorbească și să simtă românește. În timp, a ajuns să îndrăgească Baia Mare și să se implice activ în proiecte care au pus orașul nostru pe harta culturală internațională. A fost un adevărat ambasador al municipiului cu mult înainte de a primi această distincție, iar diploma reprezintă, în fapt, o recunoaștere a meritelor sale”, a declarat primarul.
Totodată, edilul a mulțumit cadrelor didactice de la Facultatea de Litere – Centrul Universitar Nord Baia Mare, respectiv prof. univ. dr. Petru Dunca, prof. univ. dr. Daniela Dunca și conf. univ. dr. Cătălin Bobb, pentru rolul esențial avut în dezvoltarea acestei colaborări academice, care a generat conferințe, proiecte comune și parteneriate internaționale durabile.
Primarul Doru Dăncuș i-a adresat mulțumiri profesorului Jeong O Park și pentru acceptarea invitației de a participa la evenimentul CIVIC – INFRASTRUCTURĂ, considerând acest gest o confirmare a interesului tot mai larg de care se bucură Baia Mare, inclusiv dincolo de sfera culturală și academică. Edilul și-a exprimat convingerea că, prin experiența și relațiile profesorului Park, pot fi deschise noi direcții de colaborare, inclusiv la nivel economic, prin promovarea municipiului în rândul investitorilor sud-coreeni.
Sursa: https://glasulmm.ro/profesorul-jeong-o-park-desemnat-ambasador-onorific-al-municipiului-baia-mare/