6.7 C
Baia Mare
11 februarie, 2026

Fotbal – baraj de promovare | Campioanele din Maramureș și Cluj se vor duela pentru un loc în Liga 3

Dreptul de participare la jocurile de baraj îl deține structura sportivă clasată la finalul campionatului Ligii a 4-a pe locul 1 în fiecare județ, respectiv în București.

„Asociațiile Județene de Fotbal, respectiv AMFB, trebuie să comunice către Departamentul Competiții al FRF, până pe 14 iunie, echipele calificate pentru a participa la jocurile de baraj și să transmită copia Certificatului de Identitate Sportivă, copia Certificatului de clasificare obținut în cadrul Evaluării Centrului de Copii și Juniori Fotbal Amator care atestă faptul că echipa campioană are cel puțin Categoria III – Bronze și lista tuturor cluburilor care au fost clasificate în cadrul procesului de evaluare a cluburilor de copii și juniori din fotbalul amator”, precizeazăFederația Română de Fotbal (FRF).

Ce se întâmplă dacă o campioană nu îndeplinește condițiile de participare la baraj

Regulamentul prevede, potrivit FRF, următoarele în situația în care structura sportivă respectivă nu îndeplinește condițiile de participare la jocurile de baraj: „Dacă respectivul club nu deține personalitate juridică și/sau Certificatul de Identitate Sportivă eliberat de MTS sau nu a obținut cel puțin Categoria III – Bronze în cadrul Evaluării Centrului de Copii și Juniori Fotbal Amator, jocurile de baraj nu se vor disputa, urmând ca echipa adversă, dacă îndeplinește condițiile de participare, să fie declarată câștigătoare.

De asemenea, jocurile de baraj nu se vor disputa nici în situația în care Asociația Județeană sau AMFB nu îndeplinește obligația de a deține cel puțin 5 cluburi afiliate care au obținut minimum Categoria III – Bronze în cadrul Evaluării Centrului de Copii și Juniori Fotbal Amator”.

21 de echipe vor face pasul din Liga 4 spre Liga 3

În ediția 2026/2027 a Ligii 3 vor promova cele 21 de echipe câștigătoare ale jocurilor de baraj dintre cele 42 de campionate județele declarate de Asociațiile Județene de Fotbal, respectiv Asociația Municipală de Fotbal București.

Au fost stabilite șapte regiuni, campioana Maramureșului făcând parte din Regiunea 2, Nord-Vest, alături de campioanele din Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Satu Mare și Sălaj. În urma tragerii la sorți care a avut loc azi, reprezentanta Maramureșului va evolua în compania campioanei din Cluj, cu primul joc disputat în deplasare.

În urma tragerii la sorți au rezultat următoarele meciuri în barajul de promovare în Liga 3:

Regiunea 1, Nord-Est: Botoșani – Suceava, Neamț – Iași, Vaslui – Bacău;Regiunea 2, Nord-Vest: Bistrița-Năsăud – Bihor, Satu Mare – Sălaj, Cluj – Maramureș;Regiunea 3, Centru: Harghita – Covasna, Sibiu – Brașov, Mureș – Alba;Regiunea 4, Vest: Gorj – Caraș-Severin, Arad – Hunedoara, Timiș – Mehedinți:Regiunea 5, Sud-Vest: Vâlcea – Teleorman, Dâmbovița – Olt, Argeș – Dolj;Regiunea 6, Sud: Ialomița – Ilfov, Prahova – Giurgiu, Călărași – București;Regiunea 7, Sud-Est: Buzău – Tulcea, Vrancea – Galați, Constanța – Brăila.

Jocurile de baraj se vor desfășura în sistem eliminatoriu, tur-retur, pe 20 iunie (ora 18.00), respectiv 27 iunie (ora 17.30).

Întrucât a fost eliminat principiul avantajului golului marcat în deplasare, în caz de egalitate după două manșe, jocul retur va fi decis în urma reprizelor de prelungire sau, dacă este cazul, în urma loviturilor de departajare.

Sursa: https://eziarultau.ro/featured/fotbal-campioanele-din-maramures-si-cluj-se-vor-duela-in-barajul-de-promovare-in-liga-3

Ultimă oră

Același autor