6.7 C
Baia Mare
11 februarie, 2026

ÎN SPATELE UȘILOR ÎNCHISE – Ce s-a discutat la cea mai recentă Adunare a creditorilor Remin SA, firma statului aflată de 17 ani în insolvență, fără un plan de reorganizare aprobat și cu datorii de peste 600 de milioane de lei

INSIDER – REMIN SA BAIA MARE. În 6 februarie 2026, administratorii judiciari ai Remin SA, firma statului aflată de 17 ani în insolvență, fără un plan de reorganizare aprobat și cu datorii de peste 600 de milioane de lei, au convocat Adunarea Creditorilor pentru a vota vânzarea altor bunuri pe care încă le mai deține, parte din fostul patrimoniu fiind deja vândut deși se tot clamează că acuși-acușica se repornește firme (cum?, nu se știe exact, pentru că mineritul nemetalelor a fost interzis prin lege).

Surprinzătoare a fost poziția principalului creditor, cel care dictează de fapt ce se întâmplă cu Remin deținând 85,20% din creanța totală, și care este tot statul, prin Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS), care a votat împotrivă, cerând administratorilor judiciari și actualizarea rapoartelor de evaluare pentru activele pe care aceștia vor să le vândă, dar atrăgându-le atenția că în aceste rapoarte nu mai trebuie să se regăsească și fostul sediu central al firmei din Baia Mare, pentru că procedura de valorificare a acestuia către Primăria Baia Mare este în derulare. Oricum, până acum Remin a evaluat și reevaluat de mai multe ori patrimoniul societății, cheltuind zeci de mii de euro din bani care ar fi putut fi îndreptați spre acoperirea măcar parțială a creanțelor.

Printre creditorii Remin sunt și primării din Maramureș, reprezentanții acestora, sătui să fie plimbați cu vorba, anunțând că pentru a-și recupera creanțele vor recurge chiar și la proceduri de expropriere, iar Primaria Baia Mare, care prin achiziția fostului sediu al companiei și-a recuperat măcar creanța ilegală a Remin creată prin neplata taxelor și impozitelor după intrarea în insolvență (circa 3 milioane de lei) se gândește să supună aprobării Consilului Local o hotărâre prin care să majoreze cu 500% impozitul aferent Hotelului Maramureș, clădire abandonată părăginirii chiar în proximitatea sediului administrației publice locale, în centrul orașului.

Tot în această Adunare a Creditorilor, unii participați au atenționat principalul creditor, AAAS, prin faptul că votul de blocare (cel puțin temporară) a vânzării bunurilor Remin încalcă legea, tergiversând procedura insolvenței, fapt care îi pune pe creditori în imposibilitatea de a-și recupera creanțele. Unii chiar au menționat că probabil AAAS vizează falimentul Remin, deși recent Remin, cu susținerea AAAS, a cerut în instanță (și judecătorul sindic a aprobat) prelungirea perioadei de insolvență, deși încă nu are, după 17 ani, un plan de reorganizare.

În fapt, Remin este de mult în faliment, datoriile sale fiind de trei ori mai mari decât valoarea patrimoniului (implicit nici prin vânzarea bunurilor pe care le mai are nu poate fi acoperit pasivul), însă este păstrat economic în moarte clinică și lăsat să continue să acumuleze datorii. În aceste condiții, aprobarea unui fantasmagoric plan de reorganizare prin reluarea producției este imposibil (firma nu are banii necesari pentru asta, chiar dacă, prin absurd, ar redeveni legal), unica soluție a creditorilor de a-și recupera măcar o parte din creanțe ar fi constatarea stării de fapt, adică a falimentului (caz în care, conformlistei de prioritate, foștii salariați își vor recupera în totalitate creanțele, iar restul o parte din acestea).

Cătălin VISCHI

Sursa: https://2mnews.ro/in-spatele-usilor-inchise-ce-s-a-discutat-la-cea-mai-recenta-adunare-a-creditorilor-remin-sa-firma-statului-aflata-de-17-ani-in-insolventa-fara-un-plan-de-reorganizare-aprobat-si-cu-datorii-de-pes/

Ultimă oră

Același autor