6.7 C
Baia Mare
11 februarie, 2026

EDITORIAL. Un miting cu iz de revoluție și shaormă suveranistă

Apel la memorie: la alegerile prezidențiale de anul trecut, după primul tur, George Simion (AUR) era pe locul I, cu 40,96% din numărul total de voturi exprimate, în timp ce independentul Nicușor Dan a obținut 20,99%. În condiții normale, Simion trebuia doar să tacă din gură și să aștepte liniștit desfășurarea turului doi pentru a ajunge președintele României (un scenariu sinistru, dar posibil, să recunoaștem).

Dar nu s-a întâmplat așa. Liderul suveraniștilor s-a lepădat de protecția lui Călin Georgescu și a divinității (sic!) și a făcut gafe după gafe, permițând electoratului să îi vadă adevărata față, dincolo de declarațiile mieroase și populiste.

Pe parcursul campaniei aveai câteodată sentimentul că Simion își dorește să piardă alegerile. Defapt în ochii lui se citea spaima că va fi ales, că va trebui să se mute la Cotroceni și că va trebui să conducă România din postura de președinte al republicii; că va trebui apoi să se întâlnească cu alți șefi de stat, care își vor da seama instantaneu că este un impostor și nu are nici o calitate pentru a conduce o țară (hai, o galerie de fotbal mai merge; dar o țară e prea mult).

El defapt a intrat în politică pentru că îi place să facă scandal, să țipe, să urle, să acuze, să înjure, să jignească. (Nu să își dorească… binele și prosperitatea pentru o națiune, cum ar fi scris în fișa postului). El asta știe să facă. Eventual să mai fluture un steag și să se bată cu pumnul în piept țipând (la fel ca și proletarii lui Ion Iliescu, în 1990):Noi nu ne vindem țara!

Defapt, povestea cu suveranismul, el o știe prea bine, nu are nici o legătură cu realitatea sau credința interioară. E un trend european care a făcut furori în țările unde imigrația e în floare. Dar la noi? Culmea e că a ținut și la noi. Chiar dacă nu avem străini gârlă. Sunt câțiva asiatici, vai de mama lor, și cam atât (Bine, nici ei nu au scăpat de “furia poporului”, la îndemnul liderilor AUR, dar asta e o altă discuție).

Ei bine, acest personaj insipit îi cheamă, joi, 12 februarie, pe români în stradă, ca să-l dea jos pe președintele Dan (de parcă toate lucrurile în România ar trebui să se rezolve doar prin revoluții, în disprețul legilor). Mobilizarea s-a făcut pe rețelele sociale (cum altfel?), iar Simion i-a îndemnat pe simpatizanți să își aducă mama, tata, copiii, vecinii de scară, mătușile și unchii, colegii de serviciu, adică tot ce poate face gălăgie și răsturna o stare de fapt, o ordine constituțională.

Însă dacă prin absurd, vreodată, acest scenariu devine realitate, spaima din ochii lui nu se va stinge. Va rămâne același impostor, același șef de galerie deghizat în președinte.

(Credit foto: Hotnews)

Sursa: https://glasulmm.ro/editorial-un-miting-cu-iz-de-revolutie-si-shaorma-suveranista/

Ultimă oră

Același autor