Muzeul ASTRA își exprimă regretul profund pentru pierderea domnului Gheorghe Chindriș și aduce un ultim omagiu.
Născut în Ieud, județul Maramureș, Gheorghe Chindriș a fost un reputat inginer minier, absolvent al Facultății de Mine din Petroșani. Acesta a ocupat funcții importante, fiind membru al Consiliului de Administrație al CUPRUMIN SA, director tehnic și ulterior director general al companiei.
În calitate de director general al CUPRUMIN SA, a semnalat muzeului situația delicată a Bisericii din satul Vința, aflată în pericol din cauza exploatării miniere din zona Roșia-Poieni. În 2018, cu aportul său decisiv, au început lucrările de demontare și transfer al elementelor structurale ale Bisericii Vința, cu hramul Sfântul Mihail, construită în a doua jumătate a secolului XVIII și pictată de Simion Silaghi Sălăgeanu între 1819 și 1821.
În iulie 2019, Gheorghe Chindriș, împreună cu sătenii săi din Ieud, colegii și comunitatea din Abrud, a fost prezent la sfințirea pietrei de temelie a Bisericii Sfântul Mihail, marcând astfel noul ei spațiu de viață în cadrul Muzeului în aer liber din Dumbrava Sibiului.
Mesajul integral al reprezentanților Muzeului ASTRA
“Muzeul ASTRA își exprimă profunda tristețe la trecerea în neființă a domnului Gheorghe Chindriș și aduce un omagiu memoriei domniei sale
Născut în Ieudul de pe Iza, în județul Maramureș, domnul Gheorghe Chindriș a fost un reputat inginer minier, absolvent al Facultății de Mine din Petroșani, specialist în planificarea și conducerea proiectelor de exploatare minieră, la nivel național dar și internațional, membru în Consiliul de Administrație al CUPRUMIN SA, director tehnic și director general al companiei.
Legătura domnului Gheorghe Chindriș cu Muzeul ASTRA se petrece într-un context crucial, atunci când domnia sa, în calitatea de director general al Companiei CUPRUMIN SA, a fost cel care a semnalat muzeului situația sensibilă a Bisericii din satul Vința (aflată în arealul iazului de decantare a exploatării miniere din zona Roșia-Poieni), intuindu-i valoarea memorială, istorică și artistică, dar fiind convins de imperativul salvării ei. Din acel moment, implicarea sa în aducerea Bisericii la Muzeul ASTRA a fost un angajament și un sprijin continuu.
În anul 2018, cu sprijinul său remarcabil, au început lucrările de demontare și transfer spre muzeu a elementelor structurale ale Bisericii satului Vința, cu hramul Sfântul Mihail, construită în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea și pictată de către Simion Silaghi Sălăgeanu, între anii 1819 și 1821.
Drumul bisericii din Vința, din locul ei de origine spre Muzeul ASTRA, a fost ușurat, prin implicarea constantă a domniei sale, atât în asigurarea suportului tehnic, cât și a sprijinului uman pentru reușita acestui demers extrem de complicat.
Domnul Chindriș, sătenii săi din Ieud, dar și colegii și membrii comunității din Abrud, au fost alături de comunitatea sibiană și de Muzeul ASTRA, în iulie 2019, la momentul important al sfințirii pietrei de temelie a Bisericii închinată Sfântul Mihail, marcând astfel noul spațiu de viață, Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului.
Atașamentul domnului Chindriș față de Muzeul ASTRA și de valorile satului românesc s-a manifestat, de-a lungul anilor, creându-se o legătură de suflet, materializată prin prezențe culturale deosebite ale domniei sale și ale membrilor comunității din Ieudul Maramureșului, acolo unde domnul Gheorghe Chindriș își avea rădăcinile.
Dumnezeu să-l odihnească! “
Sursa: https://www.oradesibiu.ro/2026/02/16/doliu-la-muzeul-astra-a-murit-gheorghe-chindris/