Deputatul PSD de Satu Mare și președintele organizației județene a partidului, Mircea Govor, a anunțat finalizarea votului în Comisia pentru buget, finanțe și bănci din Parlamentul României, subliniind că a susținut amendamentele social-democraților în calitate de vicepreședinte al comisiei.
„Am finalizat votul în Comisia pentru buget, finanțe și bănci din Parlamentul României. Am votat pentru oameni și pentru dezvoltare”, a transmis Mircea Govor într-un comunicat de presă.
Potrivit acestuia, amendamentele susținute de PSD au fost construite pe „un principiu clar: solidaritate și echilibru social”. Deputatul a subliniat că nu este vorba despre promisiuni, ci despre rezultate concrete pentru județul Satu Mare.
„Nu vorbim despre promisiuni. Vorbim despre rezultate concrete pentru județul Satu Mare”, a precizat Govor.
Printre principalele măsuri menționate de acesta se numără sprijinul pentru măsuri sociale esențiale, finanțări pentru investiții în județ, dar și alocări bugetare pentru autoritățile administrației publice locale, pentru susținerea proiectelor de dezvoltare și pentru funcționarea comunităților.
Deputatul PSD a mai anunțat fonduri pentru finalizarea proiectelor din Negrești-Oaș, alocări pentru finalizarea lucrărilor la Catedrala Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, precum și introducerea pe lista de prioritate a finanțării Drumului Rapid Satu Mare – Baia Mare.
„Aceste decizii înseamnă continuitate pentru proiecte, corectarea blocajelor financiare și șanse reale de dezvoltare pentru comunitățile noastre”, a mai transmis acesta.
Totodată, Mircea Govor a declarat că a susținut măsurile care vizează dreptatea socială, afirmând că rolul statului este „să protejeze, nu să ignore”.
„Îi respect pe sătmăreni și îi reprezint în Parlamentul României cu responsabilitate, seriozitate și fapte”, a mai declarat deputatul PSD.