”De unde a apărut ? Există un profesor de muzică la Lăpuș care face lucruri extraordinare cu copiii la cor!” Îmi amintesc comentarii ale dascălilor din zonă pe la anul 1976. Copil fiind, nu îmi imaginam cum se pot face lucruri extraordinare la un cor. Mai ales de copii.
Și acum, după 50 de ani, vocile acelor copii sună atât de pur, de corect, de cristalin precum vadurile cristaline ale râului fugind din munte. Câtă muncă din partea unui profesor pentru aceasta, câtă ardere internă.
Îl recunoști pe acel profesor în pozele de atunci cu copiii, uscat și încustrat, cu o sensibilitate inflexibilă, ca un fluier de os împiestrițat din custură, cu frumusețea și duritatea tăieturilor la locul lor, frumoase, să se audă cum trebuie, fără concesii, fără compromisuri.
O doamnă (fost copil coriist) spune la ”Reîntoarcere” că un singur copil dacă respira greșit ”domnul profesor știa cine era și-l corecta”! Iubeau și copiii să fie totul perfect.
”Cine sunt acești lăpușeni?” În filmul ”Pintea”, tot din 1976, un rapsod popular din comuna Lăpuș a fost silit de regizor să cânte ”După pui de moroșan să nu dai cu bolovan” in loc de ”după pui de lăpușan” cum era cântecul original, zicând , ”cine sunt acești lăpușeni, cine a auzit de ei ?”
Într-adevăr ”Țara Lăpușului” aproape dispăruse din conștiința colectivă, mutată fiind din județul Someș al vremii regelui, în regiunea bolșevică Maramureș, apoi în județul Maramureș construit fără a mai ține cont de firescul etnografiei în vremea comunistă.
A trebuit să vină un tânăr ca un fluier de os, inflexibil și nespus de frumos încustrat să își dăruiască sufletul și să-l pună pe harta României, pe un loc care amenința să rămână gol și pustiit – aici este ”Țara Lăpușului” !
Promovat la TVR
A avut tupeul să se certe cu Adrian Păunescu, iar acesta cu flerul lui formidabil l-a promovat la televiziunea națională prin ”Antena vă aparține!” sau Cenaclul Flacăra și apoi Mărioara Murărescu în Tezaur Folcloric” într-o emisiune emblemă cu Sofia Vicoveanca.
Era excepțional să apari la Televiunea națională în orele atât de mult reduse. Cum excepționale au fost corurile lui: cel de peste 80 de copii din Lăpuș ( ”Lăpușul românesc” cum i se spune în zonă), corul de 112 bărbați din Libotin și alte câteva coruri care țin de fundamentul spriritual al locului și la care Grigore Leșe a lucrat cu dragoste, cu știința muzicii și cu o trăsătură pe care o va impune în cultura muzicală română- cu rigoare, cu rânduială, am spune folosind un termen frecvent din lumea bisericească, pentru că este vorba despre corurile de biserici ale mai multor sate lăpușene.
Iubește enorm oamenii
A trebuit să plece fizic din ”Țara Lăpușului!” pentru că era nevoie de o personalitate în lumea culturală românească a marilor orașe, să impună muzica tradițională ca fenomen cultural, să o desprindă de zona folclorului de spectacol, de exclusiv divertiment adesea cu prea mult sclipici și chiar vulg, și să o redea dimensiunii sale sacre și autentice.
A plecat fizic și a devenit o legendă a Conservatorului de Muzică ”G. Dima ” din Cluj, precum legendă au rămas concertele lui. ”Cântă Grigore, nu mai vorbi! ” îl dojeneau cu dragoste unii conservatoriști universitari, dar el trebuia să pună hotare între valorile rurale profunde ale României și variantele lor ”cosmetizate”, explicând înțelesurile și ritualurile, predând filozofia curată a satului românesc, eliminând kitsch-ul, impunând discernământul cultural.
Și-a pregătit impecabil și atrăgător spectacolele, cred că pentru că iubește enorm oamenii și a vrut ca publicul să se bucure și să se încarce de frumos și adevăr la concertele lui, având abilitatea de a demonstra cântând, că arhaicul poate fi universal, creând punți între muzica tradițională și cea de cameră sau jazzul experimental.
Șamanul Carpaților
A impresionat la festivaluri internaționale, Smithsonian Folklife Festival din Washington, concerte la Paris, Londra, Berlin, pe multe alte meridiane, presa franceză numindu-l un ”șaman al Carpaților”, jurnaliștii de specialitate comparând puritatea sunetului său cu cea a marilor maeștri ai muzicii sacre universale, diagnosticând că are ” o stranie și hipnotică frumusețe!” .
Stilul său polemic și atitudinea inflexibilă în fața amatorismului și vulgului l-a făcut să plătească uneori urâte și aberante lovituri media de imagine din partea unor ”pescuitori din ape tulburi” și iubitori de can-can.
La toate s-ar putea răspunde cu câteva cuvinte ale lui H. R. Patapievici, ”Grigore Leșe este un artist care reușește să recupereze substanța metafizică a țăranului român, transformând un simplu cântec într-o experiență spirituală”.
În rest și în continuare, ar bine de citit măcar unele dintre cele patru cărți ale lui, de ascultat din seriile de colecție editate la case de discuri prestigioase și de văzut la fiecare concert/spectacol.
A trebuit să plece fizic din ”Țara Lăpușului ” pentru ca în țară și lume aceasta să poată fi cunoscută și deseori când vorbești despre Lăpus, iar lumea nu își dă seama, este suficient să adaugi – de unde este Grigore Leșe!
Dacă eroul antic Anteu prindea puteri de fiecare dată când atingea pământul, mama sa Geea fiind zeița Pământului, despre Grigore Leșe s-ar putea spune că este țărâna Lăpușului care a plecat prin lume să împrăștie frumos, adevăr și sacru.
Chiar dacă cel mai cunoscut cântec despre Bucovina sau unele cântece transilvane de cătănie i se datorează lui!
Spectacol ”Reîntoarcerea”
Ca o ”Bunăvestire”, în 25 martie 2026, în comuna Lăpuș s-a organizat o splendidă întălnire, ”Reîntoarcerea”, spectacol al maestrului Grigore Leșe cu acei copii ai corului de acum 50 de ani. Mulți dintre ei fiind acum bunici, dar extrem de emoționați de întâlnirea cu profesorul dirijor, cu splendidele înregistrări de televiziune de acum 50 de ani și cu o sonoritate a corului greu de găsit și acum.
”Reîntoarcerea ” s-a numit spectacolul și a fost ca o lecție de recunoștință a Lăpușului față de Grigore Leșe, lecție predată chiar de prefectul județului Maramureș, Florian Sălăjanu, și de administratorul public Ducu Hotima, un excelent cunoscător și interpret al horilor, ”de pământ” din Stoiceni, satul natal al lui și al lui Grigore Leșe.
Întâlnire cu plan și metodică, așa cum îi stă bine unei profesoare de psiho-pedagogie, acum primăriță în Lăpuș, Cristina Buda, o prezență luminoasă și distinsă, care vorbește excelent și fluid fără promterele caracteristice ”mărimilor” zilei, încurajată de asistența altor primari ai locului, Nelu Todoran – Suciu de Sus, Nicolae Bude – Libotin, Călin Bud – viceprimar Târgu Lăpuș.
Se putea constitui acolo un Partid al ”iubitorilor de muzică bună”, al muzicii tradiționale pentru că de dragul ei și a lui Grigore Leșe s-au marcat și semnificative prezențe: Adrian Vascu- realizator ”Poveste Folk” , fost presedinte ANEVAR (Asociația Națională a Evaluatorilor), compozitorul conf. univ. Ioan Pop de la conservatorul clujean, poetul Ion Mureșan , jurnalistul Florin Danciu sau Mihai Timbuș, președinte local la alt partid , dar care a știut să fie prezent fizic și faptic la un frumos moment.
Lacrimi de dor
”Reîntoarcea” a fost un spectacol cu final optimist, nu ca în basmul ”Tinerețe fără bătrânețe…” când dorul te-a îndemnat să riști călătoria spre trecutul implacabil, ci marcat de semnul aprecierii și recunoștinței, foștii copii demonstrând pe scenă câ își amintesc și pot cânta (mai șoptit, fiind acum în alte profesiuni) cântecele de acum o jumătate de veac.
Mulți dintre copiii coriști, acum între 60 si 64 de ani s-au revăzut pe scenă cu profesorul, unii neputând să vină diagnosticând cu un umor cuviincios, ”din motive că s-au măritat!” , iar alții explicând șoptit prin sală ” că au trebuit săracii să-și caute de lucru în Franța și Spania”.
Au fost multe lacrimi de dor pe acolo. De aceasta, uneori trebuie ascultat cântecul lui Grigore Leșe ”Mamă inima mi-i arsă”, dar nu prea des pentru că sunt atâtea altele ”de dor și de stâmpărare”, ”De dragoste, de război, de moarte, de unul singur” ( album 2011), din ”Hori din Țara Lăpușului” (album 2002), adică din ”Horile Vieții” ( 2004).
Iar după o asemenea ascultare putem spune ca și Grigore Leșe în titlul unei cărți ”Acum știu cine sunt ” (2013- Editura Humanitas).
”Drumul lui Leșe” este departe de a se fi terminat pentru că s-a făcut oare vrednic să ajungă ”La porțile cerului !”? Vrednic este! Mulțumim maestre! Ne vedem peste încă 50 de ani!
Adrian Marian