ANTRENOR NOU LA MINAUR. Surse oficiale și decidente au confirmat pentru că Alexandru Pavel Pelici-Drăghicescu (52 de ani) este noul antrenor al echipei de fotbal Minaur Baia Mare și că luni, 30 martie 2026, acesta va conduce primul antrenament al echipei băimărene.
Pelici este originar din Timișoara și a fost antrenorul Unirii Alba Iulia până la finalul anului trecut, când a fost demis deși echipa sa era pe locul 1 în Seria a 7-a. Practic, acum Pelici, pentru a obține promovarea cu noua sa echipă, Minaur Baia Mare, trebuie să lupte tocmai împotriva echipelor din orașul său natal (și la care a activat ca jucător) și din orașul al cărei echipe a menținut-o pe locul 1 și cu care își dorea să promoveze în liga secundă.
Noul antrenor al Minaurului, echipă care, cu Romulus Buia în postură de antrenor principal, a încheiat sezonul regulat pe locul 1, dar care pornește în grupa de play off de pe locurile 6-7, cu doar 7 puncte (față de 13 puncte câte are liderul grupei Politehnica Timișoara), a jucat ca fundaș central, timp de 15 ani, în perioada 1990-2005, la echipele timișorene Progresul și Politehnica, precum și la Dacia Pitești și Unirea/Apulum Alba Iulia. Și-a încheiat cariera de sportiv la doar 28 de ani, din cauza unor accidentări repetate la genunchi și și-a început imediat cariera de antrenor. Timp de 10 ani a deținut recordul de cel mai tânăr antrenor din prima ligă a României.
Din 2005 și până astăzi, în 20 de ani de antrenorat, Pelici a antrenat mai multe echipe din primele 3 eșaloane (cea mare parte a timpului echipe de Liga a II-a), printre care: CSM Reșița, Forex Brașov, Sticla Arieșul Turda, Voința Sibiu, ASA Târgu Mureș, Metalul Reșița, FC Brașov, FC Bihor Oradea, Dacia Mioveni, Hermannstadt, Ripensia Timișoara, FC Argeș Pitești, Unirea Alba Iulia – în perioada 2022-2023 a fost antrenorul naționalei U19 a României.
* Foto: @CSM Unirea Alba Iulia
Andrei TUDORAN