Într-o sâmbătă frumoasă de martie, cu soarele parcă pregătit și el să meargă la meci, mă îndreptam liniștit spre Zalău, la duelul de handbal dintre HC Zalău și CS Minaur Baia Mare. Moralul bun, drumul liber, muzica în surdină și mașina parcă știa și ea că merge la spectacol.
După ce am trecut de Gârdani și m-am îndreptat spre Rodina, am intrat pe acea porțiune dreaptă de câțiva kilometri, unde asfaltul te îmbie să mai apeși puțin pedala. Mașina mergea frumos, vântul șuiera elegant pe lângă oglinzi, iar eu mă simțeam aproape pilot de raliu… când, deodată…
BANG! O bubuitură zdravănă în oglinda din dreapta!
Tresar, mă uit instinctiv în oglindă și ce să vezi? Pe asfalt, în urma mea, un Fazan, ce zbura neatent, făcea tumbe, rostogoliri și acrobații pe șosea, demne de Jocurile Olimpice la gimnastică.
“Ai de capul meu… îmi zic. Ăsta sigur n-a trecut prin școala de șoferi!”
După vreo 500 de metri trag pe dreapta să verific pagubele. Analiza tehnică a arătat următoarele: Oglinda: pliată disciplinat; Sticla: întreagă; Plasticul capacului: dispărut în misiune. Practic, oglinda arăta ca un soldat după o bătălie: funcțională, dar fără cască.
Cu un sentiment de responsabilitate civică și ornitologică, m-am hotărât să mă întorc la locul impactului. Mă gândeam: „Dacă bietul fazan are nevoie de prim ajutor? Poate îi fac respirație gură-cioc.” Ajung la locul faptei.
Nimic. Niciun fazan, nici măcar o pană. Nici urmă de vreo dramă aviară.
Drumul era curat de parcă incidentul nici nu existase.
Atunci am formulat două ipoteze serioase, demne de o anchetă:
Ipoteza 1: Fazanul și-a revenit, s-a ridicat amețit, s-a scuturat de praf și și-a continuat zborul pe holdele din preajmă, jurând solemn că de acum înainte se va asigura la trecerea drumului.
Ipoteza 2: Un șofer care venea în urma mea a frânat brusc, a văzut delicatesa pe asfalt și a zis: Mulțumesc, Doamne, pentru prânzul de duminică!
Și astfel, fazanul a fost promovat instant din participant la accident rutier în preparat vânătoresc tradițional.
Adevărul nu-l va ști nimeni niciodată.
Cât despre plasticul oglinzii… nici el nu a fost găsit. Probabil a plecat împreună cu fazanul într-o dimensiune paralelă, unde piesele auto și păsările neatente trăiesc fericite.
Norocul meu a fost că acasă mai aveam o oglindă de rezervă. Semn clar că experiența de șofer prin Maramureș te învață două lucruri importante: să conduci atent, să ai mereu piese de schimb… pentru orice eventualitate zoologică.
Iar undeva, printr-o pădure de lângă Gârdani, un fazan povestește probabil prietenilor: “Băi, am văzut moartea cu ochii! M-a lovit o mașină, e drep,t aveam si eu viteză… dar, din fericire, am scăpat! Cred că, de-acum înainte, o să mă asigur și când voi zbura pe vreo potecă!”.
Mircea Paușeniuc