Verificări efectuate de polițiști la un club din Baia Mare

La data de 3 aprilie a.c., în intervalul orar 23.00-02.00, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș din cadrul Serviciului de Ordine Publică, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului Criminalistic-Grupa Canină și Poliției Municipiului Baia Mare, cu sprijinul pompierilor maramureșeni au desfășurat o acțiune în incinta și în proximitatea unor localurilor publice de pe raza municipiului Baia Mare.

Scopul acțiunii a vizat prevenirea și combaterea consumului de substanțe cu efect psihoactiv și menținerea unui climat de ordine și siguranță publică.

Pe parcursul acțiunii au fost legitimate 35 de persoane și au fost oprite și verificate șase autoturisme.

De asemenea, pentru nerespectarea prevederilor legale au fost aplicate șapte sancțiuni contravenționale, cinci dintre acestea fiind pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 195 din 2002 privind circulația pe drumurile publice, o sancțiune pentru nerespectarea H.G. nr. 537 din 2007 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele de prevenire și stingere a incendiilor și o sancțiune în baza Legii nr. 307 din 2006 privind apărarea împotriva incendiilor.

Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale aplicate depășește suma de 1.200 de lei.

Astfel de acțiuni vor continua să fie desfășurate de polițiști, acestea având un rol esențial în prevenirea comportamentelor de risc, dar și în cultivarea unei atitudini responsabile față de propria siguranță. ‎

Sursa: https://baiamaretv.ro/verificari-efectuate-de-politisti-la-un-club-din-baia-mare/

Ultimă oră

Același autor