Telefon și bani furați în Gara Baia Mare, doi suspecți, în arest

Vineri, 3 aprilie, ca urmare a probatoriului administrat de polițiștii Biroului Județean de Poliție Transporturi Maramureș, sub supravegherea procurorului de caz, au dispus măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore față de doi tineri de 23, respectiv 33 de ani, cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

În fapt, în dimineața de 3 aprilie a.c., polițiștii au fost sesizați cu privire la un furt produs în cursul zilei de 2 aprilie a.c., pe peronul gării din municipiul Baia Mare.

Din primele verificări efectuate de polițiști a reieșit că un bărbat de 37 de ani i-ar fi încredințat unui tânăr telefonul mobil, iar ulterior acesta ar fi refuzat să-l înapoieze bărbatului. De asemenea, într-o clipă de neatenție, profitând că bărbatul și-a lăsat la vedere și nesupravegheat rucsacul, un alt tânăr i-ar fi sustras din acesta bunuri personale și o sumă de bani.

În urma investigațiilor efectuate de polițiștii, cele două persoane au fost identificate la scurt timp, fiind vorba de doi tineri de 23, respectiv 33 de ani.

Ieri, 3 aprilie a.c., în urma probatoriului administrat de polițiștii Biroului Județean de Polițe Transporturi Maramureș , sub supravegherea procurorului de caz, a fost dispusă față de cei doi tineri măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore.

Aceștia au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș.

Sursa: https://www.emaramures.ro/telefon-si-bani-furati-in-gara-baia-mare-doi-suspecti-in-arest/

Ultimă oră

Același autor