LaCentrul Universitar Nord din Baia Mare , Facultatea de Litere a găzduit miercuri, 22 aprilie 2026, un eveniment editorial cu dublă semnificație, marcând atât lansarea a două volume recente, cât și împlinirea vârstei de 70 de ani a profesorului universitar și criticului literar Cornel Munteanu.
În amfiteatrul A59, în fața unui public numeros format din cadre universitare, studenți și invitați din mediul cultural, profesorul Cornel Munteanu și-a prezentat volumele „Lecturi în poliedru”, apărut la Casa Cărții de Știință, și „Corespondență adnotată”, publicat la Editura Galaxia Gutenberg în 2026. Cele două lucrări continuă direcțiile de cercetare și reflecție critică ale autorului, consolidând o carieră academică dedicată studiului literaturii și interpretării textului.
Evenimentul a fost moderat de conf. univ. dr. Anamaria Fălăuș, decanul Facultății de Litere din Baia Mare, care a subliniat importanța momentului atât pentru comunitatea academică locală, cât și pentru parcursul profesional al profesorului omagiat. În cadrul lansării au susținut intervenții prof. univ. dr. habil. Gheorghe Glodeanu, lect. univ. dr. Ioana Bud și pr. Silviu Hodiș, directorul Editurii Galaxia Gutenberg din Târgu Lăpuș, care au evidențiat contribuția lui Cornel Munteanu la dezvoltarea criticii literare și la promovarea dialogului cultural.
Discuțiile au continuat cu intervenții din public, în cadrul cărora au luat cuvântul prof. dr. Terezia Filip, prof. Vasile Leschian și prof. dr. Crina Borcut, accentuând impactul academic și uman al activității profesorului.
Evenimentul de la Baia Mare a avut o puternică dimensiune aniversară și culturală, reunind generații de universitari în jurul unei personalități marcante a vieții literare, într-un moment dedicat reflecției, recunoașterii și continuității academice.