2.8 C
Maramureş County
10 mai, 2025

Agentă de poliție, rănită după ce autospeciala a lovit un podeț

O femeie în vârstă de 31 de ani, agent de poliție, a fost rănită, miercuri, după ce autospeciala în care se afla în calitate de pasager a părăsit drumul în comuna Ruscova, județul Maramureș, a ajuns în șanț și acolo a lovit un podeț.

Polițiștii Serviciului Rutier au intervenit pentru soluționarea unui accident de circulație produs pe DJ 187, în comuna Ruscova.

Din primele verificări efectuate a reieșit faptul că o autospecială de poliție a părăsit drumul, a ajuns în șanțul din partea dreaptă și ulterior a lovit un podeț.

În urma impactului, o femeie în vârstă 31 de ani, agent de poliție, care se afla în autospecială în calitate de pasager, a fost rănită.

Șoferul autospecialei, un agent de poliție în vârstă de 27 de ani, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultat fiind zero.

Ambii au fost transportați la spital pentru investigații medicale.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă și se continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitatea împrejurărilor în care s-a produs accidentul și dispunerii măsurilor legale.

Sursa: https://jurnalul.ro/stiri/locale/agenta-politie-ranita-autospeciala-lovit-podet-996003.html

Ultimă oră

Același autor