Anderson Mollino Da Silva pleacă de la CS Minaur

Jucătorul brazilian Anderson Mollino Da Silva nu va mai juca la CS Minaur din sezonul viitor. Acesta a ajuns la o înțelegere pe doi ani cu CSM Constanța.

„După Ștefan Gabriel Cumpănici, Anderson Mollino Da Silva vine de la CS Minaur Baia Mare pentru a pune umărul la revenirea CSM în elita handbalului național și european. Cu peste 450 de goluri înscrise în competițiile interne și internaționale pentru băimăreni, Mollino ne promite că va fi cel puțin la fel de prolific și pentru constănțeni”, se arată într-o postare de pe pagina de Facebook a clubului de lamalul mării.

La rândul său, Mollino a postat, pe pagina sa de socializare, fotografia de prezentare realizată de constănțeni, împreună cu un text foarte scurt: „Noua mea echipă pentru sezonul viitor”.

Brazilianul a fost un jucător foarte important pentru CS Minaur. De văzut cum îi va fi suplinită lipsa.

Surse foto: CS Minaur; CSM Constanța

Citește și:

Sursa: https://www.directmm.ro/sport/anderson-mollino-da-silva-pleaca-de-la-cs-minaur/

Ultimă oră

Același autor