Casa de Asigurări de Sănătate Maramureș informează asigurații și opinia publică asupra unui demers important pentru extinderea serviciilor medicale de înaltă complexitate disponibile în județ. În data de 26 martie 2026, la Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare, reprezentanții CAS Maramureș are au evaluat condițiile necesare pentru includerea unor noi activități în cadrul programelor naționale curative.
Aceste demersuri vizează trei direcții medicale cu impact direct asupra vieții pacienților. Este vorba despre tratamentul bolnavilor cu malformații cardiace congenitale prin proceduri de cardiologie intervențională, tratamentul bolnavilor cu aritmii complexe prin proceduri de ablație și tratamentul bolnavilor cu aritmii rezistente la tratament convențional prin proceduri de electrofiziologie, toate în cadrul Programului național de boli cardiovasculare.
Secția de Cardiologie a Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare, condusă de dr. Pop Călin Florin, medic primar cardiolog, conferențiar și doctor în științe medicale, s-a remarcat prin dezvoltarea constantă a serviciilor medicale oferite maramureșenilor, consolidând, de la an la an, capacitatea de diagnostic și tratament pentru patologiile cardiovasculare complexe.
În același timp, a fost verificată și documentația pentru includerea brahiterapiei 3D (o metodă avansată de radioterapie care țintește tumora cu precizie maximă, protejând țesuturile sănătoase) în Programul național de oncologie, subprogramul de radioterapie a bolnavilor cu afecțiuni oncologice.
Pentru pacienți, miza este una concretă. Astfel de servicii înseamnă acces mai rapid la investigații și tratamente specializate, mai puține deplasări în alte centre universitare, mai puțină presiune financiară asupra familiei și șanse mai bune ca intervenția medicală să fie realizată la momentul potrivit. În cazul afecțiunilor cardiovasculare severe, timpul are o importanță decisivă. În oncologie, continuitatea tratamentului și disponibilitatea tehnicilor moderne de radioterapie pot influența direct parcursul terapeutic al bolnavului.
Vizita din 26 martie 2026 a avut ca obiect verificarea îndeplinirii criteriilor prevăzute în anexele de evaluare aferente acestor subprograme, pe baza documentelor justificative puse la dispoziție de unitatea sanitară și prin inspectarea aparaturii medicale necesare efectuării acestor manopere. Pentru componenta de cardiologie intervențională dedicată malformațiilor cardiace congenitale, medic coordonator este dr. Filip Dan Florin. Pentru procedurile de ablație și de electrofiziologie, medic coordonator este dr. Puie Paul. Pentru brahiterapia 3D, medic coordonator este dr. Constantin Felicia.
Acest pas administrativ și profesional are o valoare practică majoră pentru județul Maramureș. El arată că există preocupare reală pentru dezvoltarea unor servicii medicale avansate în sistemul public și pentru apropierea tratamentului de pacient. Pentru bolnavul cardiac, accesul local la proceduri de electrofiziologie, ablație sau cardiologie intervențională poate însemna diagnostic mai precis, tratament țintit și reducerea perioadelor de așteptare. Pentru pacientul oncologic, brahiterapia 3D înseamnă perspectiva unui tratament radioterapic modern, aplicat cu precizie, integrat într-un traseu terapeutic mai bine coordonat.
„Ne dorim ca pacientul maramureșean să aibă acces, cât mai aproape de domiciliu, la servicii medicale performante, care până nu demult erau disponibile în puține centre din țară. Verificările efectuate astăzi la Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare reprezintă un pas serios și necesar pentru extinderea acestor servicii în cadrul programelor naționale curative. Când un județ dezvoltă capacitate medicală pentru patologii cardiovasculare complexe și pentru tratamente oncologice avansate, beneficiul este direct pentru pacient: timp câștigat, acces mai bun și mai multă continuitate în îngrijire ”, Adrian Mădăras, Director General al Casei de Asigurări de Sănătate Maramureș.
Casa de Asigurări de Sănătate Maramureș va continua să susțină, în limitele competențelor sale legale și instituționale, dezvoltarea serviciilor medicale care răspund unor nevoi reale ale pacienților din județ, inclusiv cele din cadrul programelor naționale curative. Obiectivul rămâne același: creșterea accesului la tratamente necesare, utile și bine fundamentate medical, prin consolidarea capacității furnizorilor aflați în contract sau în procedură de includere în programele naționale curative.