Locuitorii din Baia Sprie și din localitățile aparținătoare sunt invitați să participe, în perioada 3–4 aprilie, la o amplă campanie de colectare a deșeurilor electrice și electronice.
Campania vizează colectarea gratuită a aparatelor electrice vechi sau defecte, precum frigidere, mașini de spălat, televizoare, boilere, calculatoare, electrocasnice mici și mari, aragaze, becuri și baterii.
Cei interesați pot programa ridicarea de la domiciliu apelând numerele de telefon 0744 781 781 sau 0800 444 800 ori completând formularul online disponibil pe site-ul organizatorilor. O echipă dedicată va prelua aparatele direct de acasă.
În zilele de vineri și sâmbătă, între orele 09:00 și 16:00, mașinile de colectare vor circula prin oraș și localitățile aparținătoare: Chiuzbaia, Satu Nou de Sus și Tăuții de Sus. Sâmbătă, colectarea se va realiza și la punctul fix din Microraion Vest.
Participanții la campanie vor avea șansa de a câștiga, prin tragere la sorți, mai multe premii constând în echipamente electrice noi: un blender, un sandwich maker, un prăjitor de pâine și o șurubelniță electrică. Tragerea la sorți va avea loc sâmbătă, la ora 16:00, la punctul de colectare.
Campania de mediu este organizată de Primăria Orașului Baia Sprie împreună cu The Green Project, cu sprijinul Garda Națională de Mediu, Direcția Județeană de Mediu Maramureș, ADI Deșeuri Maramureș și Camera de Comerț și Industrie Maramureș.
Acțiunea urmărește încurajarea reciclării și menținerea unui oraș mai curat, contribuind la protejarea mediului și la dezvoltarea unei comunități responsabile
Sursa: https://www.emaramures.ro/colectare-gratuita-de-aparate-electrice-in-3-4-aprilie-in-baia-sprie/