> Într-un meci din etapa a XVI-a, U Cluj – CSU Suceava, 31-32
Formaţiile Universitatea Cluj şi CSU Suceava s-au întâlnit la finele săptămânii trecute în etapa a XVI-a a Ligii Naţionale de handbal masculin. La capătul unui joc extrem de echilibrat, cu dese răsturnări de situaţie, echipa antrenată de Bogdan Şoldănescu s-a impus la limită, cu 32-31.
Universitarii suceveni au început mai bine partida au ajuns să conducă cu 10-6 după primul sfert de oră, însă ardelenii au reuşit să revină în joc şi să beneficieze de un avantaj de 4 goluri, în minutul 32, scor 19-15. Ultima parte a întâlnirii a aparţinut însă oaspeţilor, care au evoluat mai sigur în defensivă şi au beneficiat de aportul de excepţie a portarului Şelaru. Scorul final al partidei U Cluj – CSU Suceava a fost 31-32.
CSU Suceava: Şelaru (15 intervenţii, un gol), Podovei, Rîpă – Tîrzioru (6 goluri), Radu (5), Lazurcă (4), Grigore (3), Bologa (3), Gavriloaia (3), Zariţchi (2), Ilucă (2), Bruj (1), Niculaie (1), Dascălu (1), Şerban, Lupu.
Meciul din următoarea etapă, cu HC Buzău, a fost amânat pentru data de 15 aprilie. În aceste condiţii, CSU Suceava va reveni pe teren abia pe 4 aprilie, când va juca în deplasare cu Dinamo Bucureşti.
Etapa a XVI-a programează meciurile:
U Cluj – CSU Suceava 31-32
HC Buzău – CSM Bucureşti 29-25
CSM Constanţa – CSM Sighişoara 28-25
Poli Timişoara – CSM Vaslui 30-28
Dinamo – Potaissa Turda s-a jucat după încheierea ediţiei.
Minaur Baia Mare a stat în această rundă.
Sursa: https://www.crainou.ro/2026/03/09/csu-suceava-s-a-impus-pe-final-in-derbiul-studentesc-cu-u-cluj/