Deputatul Ionel Bogdan atrage atenția asupra importanței respectării disciplinei bugetare în contextul proiectului de lege pentru bugetul anului 2026, evidențiind măsurile menite să reducă deficitul și să susțină investițiile publice. Acesta subliniază că responsabilitatea fiscală este esențială pentru menținerea stabilității economice și evitarea unor situații dificile similare celor din trecut.,
”Proiectul de lege pentru bugetul anului 2026 conține multe evoluții pozitive: avem un calendar precis de reducere a deficitului bugetar, o diminuare progresivă a unor cheltuieli, concomitent cu majorarea ponderii investițiilor publice în PIB și mutarea centrului de greutate al creșterii economice pe investiții și exporturi.
În contextul adoptării plafoanelor bugetare, am reamintit colegilor parlamentari și contextul în care a fost adoptată Legea responsabilității fiscal-bugetare nr. 69/2010, într-o perioadă în care România se afla într-o situație bugetară dificilă, iar deficitul se finanța la costuri uriașe. Atunci, nu a putut fi evitat un acord cu Fondul Monetar Internațional, iar România a pierdut o parte din autonomia decizională.
Astăzi avem autonomie decizională. Tocmai de aceea, disciplina financiară trebuie să pornească de la noi, prin responsabilitate și prudență. Din păcate, se pare că unii colegi au uitat lecțiile dure ale trecutului, nepunând mare preț de disciplina bugetară și pe nevoia de consolidare fiscală.
Acestea nu sunt mofturi, ci imperative dacă vrem să evităm derapaje economice. Orice cheltuială suplimentară înseamnă deficit mai mare și costuri de îndatorare crescute”, a spus deputatul liberal.
Sursa: https://24news.ro/deputatul-ionel-bogdan-disciplina-bugetara-trebuie-sa-guverneze-romania/