Doi turiști din Polonia au fost surprinși de o avalanșă produsă în Maramureș
1 mai 2023
o oră în urmă
Doi turiști din Polonia au fost surprinși de o avalanșă produsă luni în Maramureș, potrivit
„Avalanșă în zănoagă de la Cascada Cailor Știol, doi turiști polonezi surprinși de avalanșă”, a anunțat luni Salvamont Borșa.
Conform salvatorilor montani, echipa de prim răspuns de la baza Știol a ajuns la fața locului și a reușit să îi extragă pe turiști din avalanșă, cărora le acordă primul ajutor.
„Unul dintre ei a fost îngropat parțial în zăpadă, fiind recuperat de către salvamontiștii din Borșa. Aceștia i-au acordat primele îngrijiri medicale și au inceput transportului lui către ambulanța trimisă pentru a-l prelua și transporta la spital”, a transmis Dispeceratul Național Salvamont.
Intervenția salvamontiștilor din Borșa este în derulare.
O avalanșă a distrus cabana Puzdrele din Munții Rodnei
a „măturat”, miercuri, cabana Puzdrele din Munții Rodnei. Nu au fost înregistrate victime.
Avalanșa de mari dimensiuni care a „măturat” cabana Puzdrele din Munții Rodnei s-a produs pe fondul încălzirii bruște a vremii.
Nu au fost raportate victime.
Avalanșa a curs pe fața estică a Vârfului Puzdrele, a plecat de la aproximativ 1.900 de metri și a trecut peste cabană, la 1.500 de metri, conform romania24.ro.
O avalanșă de mari dimensiuni a „măturat”, miercuri, cabana Puzdrele din Munții Rodnei, dar nu au fost înregistrate victime
Avalanșsa de mari dimensiuni care a „măturat” cabana Puzdrele din Munții Rodnei s-a produs pe fondul încălzirii bruște a vremii.
Avalanșa a curs pe fața estică a Vârfului Puzdrele, a plecat de la aproximativ 1.900 de metri și a trecut peste cabană, la 1.500 de metri.
Urmărește România Liberă pe
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații.
A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate” pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Echipa națională de handbal masculin a României s-a calificat la Campionatul European din 2024, deși a pierdut ultimul meci meci disputat în preliminarii cu…
Papa Francisc a avut o serie de discuții, în plan internațional, cu privire la războiul din Ucraina, în scopul de a se obține încetarea…
Irina Begu s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Madrid, după ce a învins-o în două seturi identice pe…
2 mai 2023