Drumul Rapid Baia Mare – Satu Mare a primit undă verde!

Săptămâna trecută, Guvernul României a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru acest proiect de aproape 900 de milioane de euro, cel mai mare și cel mai important proiect de infrastructură pentru județul nostru. Un drum greu, dar un rezultat pe măsură!

În 2024, acest proiect era blocat. A fost nevoie de muncă, de răbdare și de determinare pentru a obține toate avizele, pentru a stabili traseul și pentru a construi un proiect solid. Un proiect atât de bine făcut încât nu a mai putut fi refuzat.

Ce înseamnă asta pentru noi? Dezvoltare economică, investiții noi, locuri de muncă, un viitor mai bun pentru Maramureș.

„Toți parlamentarii de Maramureș, indiferent de culoarea politică au susținut acest proiect, print-o întâlnire istorică pe care am avut-o, cu numai o lună în urmă, la CJM. Pentru că sunt momente în care trebuie să fim împreună și asta am dovedit cu toții, indiferent de partidul pe care îl reprezentăm.

Nu știm exact când va veni finanțarea, dar știm sigur un lucru: acest drum se va face, iar costul pe care l-am propus pentru fiecare km de drum este unul extrem de competitiv, în comparație cu alte drumuri expres ai căror indicatori tehnico-economici au fost deja aprobați de Guvern în alte zone ale țării. Pentru mine, aceasta este o promisiune dusă mai departe, este dovada că se poate”, a declarat Gabriel Zetea, președinele CJ Maramureș.

Sursa: https://glasulmm.ro/drumul-rapid-baia-mare-satu-mare-a-primit-unda-verde/

Ultimă oră

Același autor