-0.8 C
Baia Mare
26 februarie, 2026

Echipa de handbal CSM Târgu Jiu a învind formația lui Gheorghe Tadici și și-a îndeplinit obiectivul de a evita meciurile de baraj – Impact in

CSM Târgu Jiu a câștigat miercuri, 25 februarie, pe teren propriu, scor 23-21, contra HC Zalău. Partida a contat pentru etapa a 16-a din Liga Florilor MOL. Extrema Cu această victorie, CSM Târgu Jiu și-a îndeplinit obiectivul de a evita meciurile de baraj. Mai mult, în urma rezultatelor din această etapă, CSM Târgu Jiu a urcat un loc în clasament, gruparea gorjeană fiind acum pe locul 9 în Liga Florilor.

CSM Târgu Jiu a trecut cu brio de cel mai important meci din returul de campionat, partida cu Zalău. În lupta pentru evitarea meciurilor de baraj, victoria era obligatorie pentru echipa lui Liviu Andrieș și Andrei Enache. Victoria a venit la capătul unui meci destul de echilibrat, disputat, dar pe care totuși echipa din Târgu Jiu l-a controlat în cea mai mare parte. Gorjencele au condus și la 6 goluri pe tabelă, dar miza meciului și-a spus cuvântul pe parcursul meciului.

Fără Maria Gavrilă, ușor accidentată, și fără Andreea Chiricuță, operată la umăr, dar cu o susținere incredibilă din tribune, CSM Târgu Jiu a obținut o victorie pe deplin meritată, pentru care handbalistele lui Andrieș au luptat pentru fiecare minge.

Liviu Andrieș: „Am arătat că suntem echipa mai valoroasă“

Liviu Andrieș, antrenor principal CSM Târgu Jiu, a spus că antrenorul echipei oaspete a pus presiune pe brigada de arbitrii: „Da, e clar, cu această victorie cred că s-au cam rezolvat problemele echipelor care vor merge la baraj. Dar, trebuie să recunoaștem că, azi am fost sub presiune, o presiune creată clar de acest meci destul de delicat, creată de domnul Tadici.

Suntem bucuroși că am câștigat. Suntem bucuroși că ne-am atins obiectivul pe care ni l-am propus la începutul anului și urmează, efectiv, să jucăm următoarele meciuri cu inima deschisă, fără presiune. Pe fondul unor ratări inexplicabile pe care le-am avut noi, ele au revenit în joc, dar victoria este victorie. Una peste alta, în momentul când câștigi, ștergi cu buretele tot ce s-a întâmplat în timpul meciului. Greșeli s-au făcut și de-o parte, și de alta. Cred că astăzi am arătat că suntem echipa mai valoroasă. Am câștigat, chiar dacă în anumite momente, nu ne-am ridicat la nivelul jocului. Am avut momente în prima repriză când ne-am dus la șase goluri diferență și cred că atunci era momentul cheie ca să încheiem meciul.

Știu modul cum discută domnul Tadici după meciurile în care pierde. Eu nu am ce să mai comentez despre aceste lucruri. Nu cred că am fost nouă contra șapte. Cred că am fost șapte contra șapte. Acel moment nu și-l aduce aminte, probabil. Iar acum, repriza a doua ne-am dus la patru goluri. Acum, bineînțeles, următorul gând al nostru este acest meci cu Baia Mare. Știm că Baia Mare este o echipă puternică. E clar că Baia Mare e în cupele europene, are în componență jucătoare care sunt în loturile naționale. E o echipă foarte, foarte puternică, dar, ținând cont de faptul că am scăpat de orice presiune, ținând cont de faptul că efectiv ne-am atins obiectivul, suntem relaxați și vom juca cu sufletul deschis, cu inima deschisă, și ne putem aștepta la orice rezultat în meciul cu Baia Mare. Și bineînțeles, după aceea vom vedea meciul cu Galați, pentru că sorții ne-au hărăzit acest adversar în următorul tur. Dar trebuie să fim foarte atenți, pentru că Baia Mare este o echipă puternică. Și încă ceva, vreau să îi dedic această victorie colegului nostru, Andrei, care trece printr-un moment destul de delicat.”

Liviu Andrieș a ținut să răspundă acuzațiilor venite de la Gheorghe Tadici: „Ca să îi răspund domnului Tadici, noi n-am făcut cantonamente de când există echipa asta. De acei bani, de care unii se duc în cantonamente, noi am reușit să luăm jucătoare. Și cred că e un avantaj clar pentru noi că am reușit să luăm aceste jucătoare. Transferurile pe care le-am făcut nu sunt donații către Federație. Transferurile pe care le-am făcut, eram obligați să le facem, pentru că, în vară, am avut acea restrângere de buget și am rămas cu o echipă improvizată, un mixt de jucătoare cu experiență și jucătoare tinere. În această iarnă, dumnealui sunt convins că știe ce s-a întâmplat și că eram nevoiți să facem aceste transferuri. Aceste transferuri nu au costat șaptezeci, optzeci de mii de euro, cum spune dumnealui. Aceste transferuri nu au fost donații către federație, au fost transferuri făcute pentru a întări echipa și pentru a ne îmbunătăți jocul și cred că acest lucru s-a demonstrat și astăzi. Nu, nu suntem donatori, suntem doar participanți în Liga Florilor. Și încă o dată repet, nu ne ducem în cantonamente, nu ne ducem să stăm câte două sau trei zile plecați înainte decât un meci. Plecăm cu o zi înainte de meci. Banii sunt cheltuiți foarte bine pentru a reuși să aducem jucătoare de calitate și să facem diferența la asemenea jocuri.”

Sursa: https://igj.ro/sport/echipa-de-handbal-csm-targu-jiu-a-invind-formatia-lui-gheorghe-tadici-si-si-a-indeplinit-obiectivul-de-a-evita-meciurile-de-baraj.html

Ultimă oră

Același autor