Administrația Fondului pentru Mediu a pierdut în instanță o cerere de dobânzi și penalități calculate pentru o perioadă fiscală veche de până la 13 ani, după ce a așteptat aproape șapte ani să emită decizia de impunere a accesoriilor. Blachotrapez SRL, unul dintre principalii producători de acoperișuri metalice din România cu peste 25% din piața locală, plătise integral debitul principal imediat după finalizarea inspecției fiscale, fără contestație. Accesoriile nu fuseseră calculate atunci, iar AFM nu s-a grăbit să le calculeze nici după aceea. Șapte ani mai târziu, instituția s-a trezit cu o decizie de impunere pe care compania a contestat-o, a primit un refuz și a mers în instanță, unde judecătorii au demontat rând pe rând argumentele statului, pentru că, evident, a intervenit prescripția.Tribunalul Maramureș a anulat integral ambele decizii și a consemnat explicit că pasivitatea AFM de aproape un deceniu nu este o simplă eroare administrativă, ci o încălcare directă a principiilor legalității și predictibilității fiscale. AFM a declarat recurs la Curtea de Apel Cluj în martie 2026.
Când o instituție a statului lasă să treacă șapte ani fără să calculeze accesoriile la un debit deja achitat, nu face neapărat o eroare, ci ceva mult mai comod decât atât. Blachotrapez câștigă prescripția fără niciun efort juridic suplimentar, iar AFM se absolvă tacit de obligația de a epuiza toate căile legale de recuperare a unor sume pe care le-a ratat din proprie neglijență.
În raporturile dintre instituțiile statului și contribuabilii mari, această logică a pasivității calculate nu este o excepție, ci un mecanism informal prin care inacțiunea prelungită produce, la capătul termenului de prescripție, un final convenabil pentru ambele părți, unul care nu lasă urme de intenție, nu generează răspundere și nu obligă pe nimeni să explice public de ce șapte ani au trecut fără nicio mișcare.
Acoperișuri solide, instituție șubredă
SC Blachotrapez SRL este filiala română a grupului polonez cu același nume, lider al pieței poloneze de acoperișuri metalice și unul dintre principalii producători europeni din sector. Intrată pe piața din România în 2010 cu fabrica de la Baia Mare, compania a adăugat în 2018 o a doua unitate de producție la Ploiești, ajungând la o capacitate de aproape 7 milioane de metri pătrați pe an.
Blachotrapez este singurul producător din România de țigle metalice care folosește exclusiv materie primă ThyssenKrupp și controlează peste 25% din piața locală de acoperișuri metalice, cu o rețea proprie de vânzare și exporturi în Ungaria și Bulgaria. În 2024, subsidiara din România a raportat o cifră de afaceri de 116 milioane de lei și 92 de angajați.
Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) este principalul instrument de finanțare publică a proiectelor de mediu din România. AFM este instituția publică cu personalitate juridică din coordonarea Ministerului Mediului, finanțată integral din venituri proprii, responsabilă cu administrarea programelor naționale de mediu, de la Rabla la Casa Verde.
Din 13 martie 2025, instituția este condusă de Florin Bănică, fost comisar general adjunct al Gărzii Naționale de Mediu, numit în funcție după demisia lui Laurențiu Neculăescu, ajuns între timp deputat PSD de Dâmbovița și acuzat public că ar fi direcționat circa 10 miliarde de lei din bugetul AFM spre județul său de origine pentru a-și susține campania electorală. Conform unor surse citate de Bursa.ro, Bănică este considerat „omul de încredere” al predecesorului său, instalat pentru a proteja mecanismele puse la punct în mandatul anterior.
Instalarea lui Bănică a coincis cu un moment extrem de dificil pentru instituție pe plan juridic: în 2024-2025, AFM a acumulat patru înfrângeri consecutive în dosarele legate de programul Casa Verde Fotovoltaice, culminând cu decizia Curții de Apel București din 15 aprilie 2025, care a anulat parțial Ordinul Ministerului Mediului.
În toate cazurile, instanțele au concluzionat că AFM aplicase practici restrictive și nejustificate față de operatori economici legitimi, inclusiv clauze contractuale prin care orice acțiune în justiție a instalatorilor atrăgea automat rezilierea contractului și includerea pe o listă neagră.
Cronica unei uitări cu dată de expirare
Inspecția fiscală demarată de Administrația Fondului pentru Mediu la Blachotrapez SRL pe 7 februarie 2018 a vizat taxele de ambalaje (OUG 196/2005) pentru o perioadă de cinci ani: 2012–2017.
Controlul s-a desfășurat în două etape, între februarie și august 2018, finalizându-se pe 1 octombrie cu Raportul de inspecție și Decizia de impunere nr. 226.
AFM a stabilit atunci diferențe de plată de 342.311 lei, din care restul de 302.468 lei a fost achitat integral de companie pe 28 noiembrie 2018, prin Ordinul de Plată nr. 1.
În acel moment, datoria principală era stinsă, însă instituția a omis să calculeze și să emită decizia pentru accesorii, dobânzi și penalități.
A urmat o tăcere administrativă de aproape șapte ani pana cand, pe 31 martie 2025, AFM a emis „brusc” Decizia nr. 1/2025. Prin acest document, statul solicita 65.720 lei reprezentând accesorii pentru scadențe cuprinse între ianuarie 2015 și noiembrie 2018.
Statul s-a trezit să ceară socoteală abia în 2025 pentru o inspecție închisă și plătită încă din 2018, mizând pe o pasivitate care depășește orice termen de prescripție prevăzut de Codul de Procedură Fiscală.
Reacția Blachotrapez a venit pe 23 mai 2025 sub forma unei contestații, respinsă expeditiv de AFM după doar două săptămâni, prin Decizia nr. 63 din 6 iunie.Instituția și-a menținut poziția, forțând recuperarea unor sume la un deceniu după scadența lor inițială.
Litigiul a ajuns pe masa judecătorilor de la Tribunalul Maramureș pe 31 iulie 2025, după ce Blachotrapez a dat în judecată instituția.
AFM a cerut bani, instanța a cerut logică
Blachotrapez construiește o apărare pe patru argumente distincte, fiecare vizând câte o fisură a deciziei AFM.
Primul argument lovește direct în termen. Compania susține că dreptul AFM de a stabili obligațiile fiscale accesorii era deja prescris, în baza art. 110 din Codul de Procedură Fiscală, deoarece termenul de 5 ani curge de la 1 iulie a anului următor perioadelor fiscale 2012-2017, ceea ce duce la expirări succesive între 2018 și 2023.
Al doilea argument demontează teza centrală a instituției; Blachotrapez arată că plata debitului principal din 28 noiembrie 2018 nu poate produce efecte asupra accesoriilor, pentru că acestea nu fuseseră stabilite la acel moment, iar AFM încearcă să extindă artificial efectele art. 111 lit. c din Codul de Procedură Fiscală asupra unei creanțe pe care nu o emisese încă.
Pe plan procedural, compania a punctat că decizia de accesorii, fiind asimilată unui act de impunere, trebuia emisă în maximum 25 de zile de la finalul inspecției, conform art. 131 și art. 95 din CPF.
Al patrulea argument mută discuția din zona erorii administrative în zona conduitei fiscale abuzive. În fața tribunalului, Blachotrapez invocă faptul că pasivitatea AFM încalcă principiul certitudinii impunerii prevăzut de art. 3 din Codul Fiscal, pentru că un contribuabil nu poate fi ținut la nesfârșit sub amenințarea unor accesorii pe care statul a ales să nu le calculeze la timp.
AFM răspunde că accesoriile sunt obligații distincte de debitul principal și, tocmai de aceea, nu sunt supuse termenului de 25 de zile invocat de companie.
Instituția mai susține că prescripția nu a început să curgă de la perioadele fiscale controlate, ci din 2018, după plata principalului, moment pe care îl tratează ca întrerupător al cursului prescripției și ca punct de plecare pentru un nou termen de 5 ani.
Peste această construcție, AFM adaugă și suspendarea din pandemie, respectiv 284 de zile între 16 martie și 25 decembrie 2020, mizând pe ideea că această prelungire mută expirarea suficient de mult încât decizia din 31 martie 2025 să pară încă în termen.
Pasivitatea nu se decontează
Tribunalul Maramureș nu validează niciuna dintre aceste apărări și, după amânarea deliberării din 4 februarie 2026, admite integral acțiunea pe 19 februarie 2026.
Instanța reține că prescripția pentru accesorii era deja împlinită și că termenul nu curge de la data deciziei de impunere din 2018, ci de la baza de impozitare aferentă perioadelor 2012-2017.
Judecătorii resping și ideea că plata principalului ar fi întrerupt prescripția pentru accesorii, arătând în esență că art. 111 din Codul de Procedură Fiscală privește obligațiile principale, nu creanțe accesorii pe care AFM nici măcar nu le stabilise la data plății.
Nici argumentul cu suspendarea din pandemie nu rezistă. Tribunalul consideră că aceste 284 de zile sunt insuficiente pentru a salva o pretenție fiscală formulată după ce termenul legal era deja depășit.
Mai important decât calculul strict al termenelor este însă mesajul instituțional al hotărârii. Tribunalul reține că pasivitatea AFM violează legalitatea și predictibilitatea fiscală, potrivit art. 4 din Codul Fiscal, ceea ce transformă întârzierea de aproape un deceniu într-o problemă de principiu, nu doar într-o scăpare birocratică.
Consecința este totală. Instanța anulează atât Decizia nr. 1 din 31 martie 2025, cât și Decizia nr. 63 din 6 iunie 2025.
AFM mai încearcă o dată
Deși pierde integral pe fond, AFM nu închide dosarul. Instituția declară recurs în martie 2026, în termenul legal de 15 zile, actul fiind consemnat în dosar la 11 și 16 martie 2026.
Procedural, asta înseamnă că litigiul merge mai departe, însă pozițiile părților rămân aceleași.
Până la soluția din recurs, un lucru rămâne deja fixat de prima instanță. În forma analizată de Tribunalul Maramureș, pretenția AFM a fost considerată tardivă, iar întârzierea de ani de zile a fost tratată ca incompatibilă cu cerințele minime de legalitate și predictibilitate fiscală.