6.7 C
Baia Mare
11 februarie, 2026

In Memoriam Grigore Vieru, la Sighetu Marmației

Centrul Cultural Sighetu Marmației găzduiește vineri, 13 februarie, de la ora 12:30, un eveniment comemorativ dedicat poetului Grigore Vieru, sub genericul „In Memoriam Grigore Vieru – Când sunt adevărați, poeții nu au moarte”.

Manifestarea este organizată de Primăria și Consiliul Local Sighetu Marmației, în parteneriat cu Centrul Cultural Sighetu Marmației și Asociația Culturală „Pro Basarabia și Bucovina” – filiala Sighet.

Evenimentul va fi prezentat de prof. Voina Doina, președinta asociației „Pro Basarabia și Bucovina” Sighet. Programul va include un moment artistic susținut de elevii Colegiului Național „Dragoș Vodă”, coordonați de profesorii Lozba Raluca și Chindriș Otilia, precum și un recital susținut de Sara Simion.

Manifestarea va avea loc în sala de spectacole a Centrului Cultural Sighetu Marmației, situată pe strada Libertății nr. 24A.

Evenimentul își propune să aducă un omagiu poetului Grigore Vieru, una dintre cele mai importante voci ale literaturii române, reafirmând valoarea operei sale și legătura profundă dintre poezie, identitate și memorie culturală.

Sursa: https://www.emaramures.ro/in-memoriam-grigore-vieru-la-sighetu-marmatiei/

Ultimă oră

Același autor