Salvamontiştii din Maramureş intervin duminică seara pentru salvarea unui grup de trei ucraineni, care a trecut frontiera şi se află pe munte, fără provizii.
Intervenţia se desfăşoară pe o vreme cu temperaturi negative, cu zăpadă de peste 50 cm şi ceaţă.
„După o zi şi un weekend aglomerat cu multe accidente pe pârtiile de schi (peste 20 cazuri), adineauri, Salvamont Maramureş, serviciul public judeţean de salvare montană al Consiliului Judeţean Maramureş a primit prin 112 un apel de la un grup de 3 ucrainieni care au trecut frontiera, sunt uzi, fără provizii, fără haine de schimb şi solicită ajutor de urgenţă”, susţin salvatorii montani din Maramureş.
STS a reuşit să îi localizeze pe ucraineni, care au fost sfătuiţi să nu se deplaseze până la sosirea echipelor de salvare.
La locul indicat se vor deplasa salvamontişti şi o echipă a Poliţiei de Frontieră.
„Vremea e potrivnică, cu temperaturi negative, sus la peste 1400 m stratul de zăpadă este de peste 50 cm, se anunţă ceaţă densă în multe zone”, arată reprezentanţii Salvamont Maramureş. Conform acestora, operaţiunea de salvare s-ar putea derula pe tot parcursul nopţii.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE
ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
astăzi, 20:26
astăzi, 20:13
astăzi, 20:03
ieri, 22:53
astăzi, 20:00
astăzi, 18:33