Starețul unei mănăstiri din Maramureș, dat dispărut de mai bine de două luni și despre care credincioșii se temeau că este grav bolnav, a apărut în costum de mire alături de soția sa. Imaginile au creat un adevărat șoc în rândul enoriașilor de pe Valea Ruscovei, iar Patriarhia face anchetă.
21 iul. 2023, 16:19
Preotul stareț Ignație, de la Mănăstirea Ortodoxă Ucraineană ”Sf. Ioan Botezătorul” din Ruscova, Maramureș, a uimit pe toată lumea după ce pe rețelele sociale au apărut imagini cu
Mai multe fotografii de la nunta starețului, proaspăt tuns, frezat și ras, au apărut pe internet.
Vicariatul Ortodox Ucrainean din România a declarat pentru
că în acest caz a fost deschisă o anchetă, iar măsurile vor fi luate de către comisia de disciplină a Patriarhiei.
”Dacă se dovedește că persoana din fotografii este starețul însuși, putem vorbi deja la trecut despre el. Noi, aici la București, nu știm nimic despre această situație, dar am transmis mesajul dvs. pentru a afla mai multe.
Ceea ce vă pot spune concret este: un monah NU poate primi nicodată o binecuvântare de ieșire din monahism după depunerea voturilor monahale. Dacă alege să o facă totuși, pierde calitatea de cleric și monah definitiv, devenind un simplu mirean.
Cazurile sunt rare, dar pot surveni. Alegerea sa e strict personală și denunță, desigur, absența vocației reale. Dacă acest stareț a ales totuși să revină în mănăstire după escapada descrisă de dvs., dacă nu s-a căsătorit, va trebui să treacă prin consistoriul eparhial (al episcopiei de care ține mănăstirea respectivă), fiind judecat pentru faptele sale. Evident, NU va mai putea rămâne stareț. Necunoscând cazul concret menționat, nu pot spune mai mult, nu pot aprecia consecințele” ne-a transmis Vasile Bănescu, purtător de cuvânt al Patriarhiei Române.
Potrivit basilica.ro, preacuviosul Ignatie Bocicorec a fost numit „în ascultarea de stareț” al mănăstirii în 2014, iar „sub coordonarea acestuia”, lucrările au fost încheiate şi lăcașul de cult a fost gata pentru sfinţire.