Polițiștii maramureșeni au „scos violența școlară din anonimat”, la Baia Sprie și Tăuții de Sus

La data de 27 martie, polițiștii Biroului Siguranța Școlară au desfășurat activități, în cadrul Proiectului ,,Scoate violența școlară din anonimat!”.

În acest sens, polițiștii și-au propus să își îndrepte atenția spre orașul Baia Sprie și localitatea Tăuții de Sus, organizând o *acțiune cu efective mărite, pentru creșterea gradului de siguranță în unitățile de învățământ și zonele adiacente*.

Astfel, polițiștii Biroului de Siguranță Școlară cu sprijinul Grupei Canine din cadrul Serviciului Criminalistic și a Poliției Orașului Baia Sprie au acționat în incinta și zonele din proximitatea Școlii Gimnaziale Baia Sprie și Școlii Gimnaziale „Ioan Slavici” Tăuții de Sus.

Au fost desfășurate 2 activități la clase, cu peste 20 de elevi și 3 cadre didactice.

Pe parcursul derulării acțiunii, au fost desfășurate verificări și au fost legitimate persoane din incinta societăților comerciale din proximitatea unităților de învățământ, pentru prevenirea și combaterea absenteismului.

„Polițiștii maramureșeni continuă să deruleze activități de prevenire a violenței și a delincvenței juvenile, promovând responsabilitatea, respectul și nonviolența ca valori esențiale pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor și tinerilor”, transmite IPJ Maramureș.

Sursa: https://infomm.ro/politistii-maramureseni-au-scos-violenta-scolara-din-anonimat-la-baia-sprie-si-tautii-de-sus/

Ultimă oră

Același autor