Proiectul drumului expres Petea ––suferă modificări importante de traseu, după ce autoritățile dinau transmis că nu pot realiza conexiunea planificată inițial în zona Petea.
Decizia vecinilor maghiari vine pe fondul unor restricții de mediu care afectează proiectul drumului expres M49, ceea ce a determinat partea română să regândească întregul punct de legătură la frontieră. Astfel, noua conexiune va fi realizată în zona localității Oar, schimbare care a impus reaprobarea indicatorilor tehnico-economici ai investiției.
Ministrul Transporturilor,Ciprian Șerban , a confirmat că această ajustare a fost necesară pentru a menține proiectul viabil și conectat la infrastructura europeană, chiar dacă implică modificări semnificative față de planul inițial.
Proiectul rămâne unul strategic pentru nord-vestul României, vizând construcția a 59 de kilometri de drum expres modern, cu noduri rutiere, drumuri de legătură și structuri complexe. Investiția totală este estimată la aproximativ 5 miliarde de lei, finanțarea fiind asigurată în mare parte din fonduri europene.
Schimbarea traseului nu este singura ajustare. Varianta actualizată a proiectului exclude și segmentul destinat centurii municipiului Satu Mare, acesta fiind deja finalizat printr-o investiție separată.
Chiar și în aceste condiții, autoritățile susțin că impactul proiectului va rămâne unul major. Drumul expres va facilita transportul între Satu Mare și Baia Mare, va reduce timpii de deplasare și va asigura o conexiune mai eficientă cu rețeaua rutieră europeană.
Durata de execuție este estimată la 42 de luni, iar oficialii spun că, în ciuda modificărilor de traseu, proiectul își păstrează rolul esențial în dezvoltarea economică a regiunii și în fluidizarea traficului spre vestul Europei.