Marți, 31 martie, a avut loc tragerea la sorți pentru stabilirea semifinalelor Final 4-ului Cupei României la handbal feminin, competiție care se va desfășura în perioada 9–10 mai. SCM Rm. Vâlcea, care în sferturile competiției a produs marea surpriză și a eliminat-o pe CSM București, cea mai titrată formație din handbalul românesc din ultimii ani, va juca în semifinale cu Minaur Baia Mare. În celălalt joc se vor întâlni câștigătoarele duelurilor: CS Rapid București – SCM Universitatea Craiova și CS Gloria Bistrița – CSM Corona Brașov, partide nedisputate încă în faza sferturilor. Dacă trece de Baia Mare, echipa pregătită de Florentin Pera va juca finala Cupei, pentru câștigarea trofeului. Ar fi un lucru extraordinar pentru Vâlcea, la finele unui sezon în care a demonstrat că merită să revină în prim plan. Cu Minaur va juca două meciuri în decurs de o lună. Primul va fi chiar sâmbătă, 4 aprilie. Va conta pentru etapa 19 din Liga Florilor. Se joacă pe terenul grupării maramureșene, de la ora 17.30. Va fi transmis și la TV, pe PRO Arena. Minaur e la 4 puncte în spatele Vâlcii, dar are și un joc mai puțin decât SCM. O victorie poate aduce pentru ”roș-albastre” mai mult liniște pentru finalul campionatului, în care își dorește să se regăsească cel puțin tot pe locul 4. După confruntarea cu Minaur, de sâmbătă, SCM va juca, pe 3 mai, derby-ul cu lidera, Gloria Bistrița. Întâlnirea va avea loc de la ora 17.30, în Sala Traian. Va urma Final 4-ul Cupei României, iar apoi ultimele două etape din Liga Florilor, pe 16 mai, cu Slatina, în deplasare și pe 23 mai, la poalele Capelei, cu Corona Brașov.