BAIA MARE
astăzi, 21:09
Trei cetăţeni ucraineni aflaţi de mai multe zile într-un dintre cele mai dificile zone din Munţii Maramureşului au cerut ajutor, marţi seară, sunând la 112. Salvamontişti şi poliţişti de frontieră au pornit în căutarea lor. Exact în urmă cu doi ani, alţi 7 ucraineni au cerut ajutor în aceeaşi zonă.
”Acţiune de căutare – salvare a SPJ Salvamont Maramureş în m-ţii Maramureşului într-o zona cu prăpastii şi ravene, probabil una dintre cele mai dificile zone, pentru recuperarea a 3 cetăţeni ucrainieni aflaţi de câteva zile în munţi şi care au solicitat ajutor de urgenţă apelând 112 ,spunând că sunt extenuaţi, în hipotermie datorită faptului că sunt uzi şi nu mai au hrană”, a transmis, marţis eară Salvamont Maramureş.
Sursa citată a precizat că o echipă de prim răspuns a Salvamont Maramureş a plecat spre punctul de întâlnire cu echipajele de la Poliţia de Frontieră Poienile de sub Munte şi Valea Vişeului de unde vor urcă împreună cu aceştia în munte.
De asemenea alte două echipe de suport ale Salvamont Maramureş sunt în dispozitiv urmând să pornească spre zona menţionată dacă echipa de prim răspuns va solicită sprijin.
”Menţionăm că zona în care sunt cei trei blocaţi este aceeaşi în care acum 2 ani, în dată de 24 Decembrie 2022 alţi 7 ucrainieni au solicitat ajutorul, acţiunea de salvare fiind una dintre cele mai dificile atât datorită condiţiilor meteo cât şi datorită configuraţiei zonei”, au mai transmis salvamontiştii.