CUPA ROMÂNIEI – HANDBAL MASCULIN. Miercuri, 11 februarie 2026, în Sala Apollo din București, în meci contând pentru sferturile de finală ale Cupei României la handbal masculin, CSM București a pierdut, cu (17-15), partida cu Minaur Baia Mare. Meciul, arbitrat de craiovenii Claudiu Gorina și Florin Melencu, a opus echipele calificate în această fază a competiției după ce au eliminat în turul secund HC Buzău 2012 (învinsă de CSM București, la Buzău, cu 30-29) și Universitatea Cluj (învinsă de Minaur, la Baia Mare, cu 32-23) – în turul 1 ambele formații au fost calificate direct, fără joc.
În campionat, după 11 meciuri disputate, CSM București ocupă locul 5 cu 13 puncte, iar Minaur locul 7 cu 11 puncte. Bilanțul ultimelor 5 partide directe este favorabil bucureștenilor: 3-2. În ultimul meci direct, disputat în 7 decembrie 2025 la Baia Mare, în turul acestei ediții a campionatului, CSM a câștigat cu 28-25.
O oră atipică meciurilor de handbal disputate la mijloc de săptămână de echipele din prima ligă, puțin după prânz. Conform regulamentului, fiind o fază a competiției derulată în manșă unică eliminatorie, în caz de egalitate la finalul celor 60 de minute câştigătoarea va fi stabilită în urma aruncărilor de la 7 metri. Meci cu debut echilibrat, 5-5 după 10 minute (pentru Minaur au marcat Botea – 2, Pavlov, Da Silva Mollino și Fotache).
La începutul cele de-a doua jumătăți a reprizei, băimărenii se desprind pentru prima dată la două goluri (min. 16, 7-9, gol Vujic de la 9 metri), dar în minutul 23 gazdele revin în avantaj minim: 12-11, iar cu 4 minute înaintea finalului reprizei conduc pentru prima oară cu 3 goluri diferență (14-11). Pe final, deși Minaur suportă o inferioritate numerică temporară (Fotache a fost eliminat) reușește să reducă handicapul la două goluri, iar repriza se încheie cu 17-15 pentru gazde (cu același Vujic marcator în ultimele 10 secunde).
Băimărenii au încheiat prima repriză cu Botea (4), Da Silva Mollino (3) și Sabou (3) ca principali marcatori și cu Vujic, Mollino și Sabău (în această ordine) ca jucători care au adus cel mai ridicat aport pozitiv la jocul echipei. Rămâne carența porții, cu o singură intervenție salvatoare (a lui Hîncu) în primele 30 de minute (din 18 șuturi pe spațiul porții). În repriza secundă, după numai 5 minute Minaur egalează: 17-17 (gol Sabou, lansare excelentă pe contraatac a lui Fotache). Makaria apără lovitura de la 7 metri executată de Chiratcu (a început să funcționeze și poarta băimărenilor, Makaria are 3 intervenții în primele minute ale reprizei).
La jumătatea reprizei secunde, Minaur conduce cu 21-20 (gol Pavlov de pe extrema dreaptă), după o perioadă în care la conducere pe tabela de marcaj s-au aflat gazdele. Nagy și Fotache dau lupte grele pe semicerc. Băimărenii își majorează avantajul: 20-22 (gol Fotache – de la semmicercul propriu, poarta bucureștenilor era goală, Nica fiind eliminat temporar și gazdele jucând fără portar pe faza de atac). Min. 49, Minaur conduce: 21-25 (a marcat Nagy, la fel ca și Fotache, de la semicercul propriu – băimărenii sancționează orice eroare în atac a gazdelor în contextul în care acestea scot portarul când atacă).
Cu 10 minute înaintea finalului, Minaur conduce cu 5 goluri: 21-26 (Pavlov transformă cu siguranță cea de-a treia lovitură de la 7 metri). Mai sunt minute până la sfârșitul partidei, dar băimărenii par a se fi desprins decisiv în câștigători, marchează și Racolța de pe semicerc și duce scorul la 21-27. Repriză bună făcută de Minaur, mai lucidă (și mai tehnică și mai experimentată) decât adversara.
Mai sunt 5 minute: 24-28 (gol de la 9 metri, lovitură de la șold a lui Drăgan în vinclul porții lui Makaria). Oaspeții cer timp tehnic. Cu 3 minute înaintea finalului Minaur conduce cu 3 goluri (26-29) și se află în atac, iar oaspeții se apără în inferioritate numerică (Chiratcu e eliminat temporar). Botea încheie cu un nou trasor de la 9 metri, vinclu perfect și meciul se ăncheie cu 26-30 (17-15).
Pentru Minaur au marcat: Botea (8 goluri), Pavlov (6 goluri), Sabou (5 goluri), Fotache și Da Silva Mollino (câte 3 goluri), Vujic (2 goluri), Nagy, Adoreanu-Kraiger și Racolța (câte 1 gol). Portarii: Makaria – 7 intervenții salvatoare, Sîncu – o intervenție salvatoare. De la CSM București cei mai eficienți au fost Drăgan (7 goluri) și Chiratcu (5 goluri) – portarul Petrila: 7 intervenții salvatoare.
Iată rezultatele înregistrate în sferturile de finală ale Cupei României:
• CSM Oradea – Dinamo București : 29-34 (15-20);
• CSM Bucureşti – Minaur Baia Mare : 26-30 (17-15);
• Steaua Bucureşti – CSM Vaslui: meci în desfășurare;
• SCM Poli Timişoara – Potaissa Turda: se joacă joi.
În urma acestui rezultat, Minaur se califică în semifinalele competiției. Deținătoarea trofeului este campioana Dinamo Bucureşti, care în 2025 a câştigat pentru a noua oară Cupa României după finala cu vicecampioana Potaissa Turda (39-27).
* Foto arhivă: @Minaur Baia Mare
Andrei TUDORAN